|
Programarea. În mare. Deci, programare. Uau! Ce s-a intâmplat cu viața ta de te gândeşti să înveţi programare? Glumesc. Şi asta fiindcă primul pas înspre a deveni un programator e să îţi dezvolţi un imens simţ al umorului. Imens! Altfel nu ai nici o şansă. Mereu mi se pare interesant cum de la inventarea calculatoarelor aşa cum le ştim astăzi, adică acele ustensile care se laudă că „ne fac viaţa mai uşoară”, lucrurile s-au complicat atât de mult. Desigur că o mulţime de slujbe au fost simplificate sau au dispărut (iar asta a fost rău pentru cei care au fost concediați), dar și mai multe alte meserii noi au apărut. Şi apoi câtă bătaie de cap există când vine vorba să comunicăm cu această unealtă. Da, programarea poate fi exprimată ca o formă de comunicare cu calculatorul. Adică scrii ce să facă şi el îţi va îndeplini cerinţele pas cu pas. Foarte precis. Uneori ( a se citi „deseori” ) atât de precis încât ceea ce doreşti să se întâmple şi ceea ce se întâmplă cu adevărat sunt două lucruri foarte, foarte diferite şi după mult timp petrecut încercând să vezi de ce programul sau calculatorul e atât de prost, constaţi că ai făcut o greşeală de neatenţie sau de logică care, corectată, repară totul. Asta în cazul fericit. A programa reprezinta acţiunea, spun eu, simplă, de a scrie cod. Cod care va fi tradus în limbajul maşină de un compilator, acţiune în urma căreia va rezulta un fişier executabil. Simplu, nu? Însă, a programa înseamnă și să scrii cod care are un rost, care trebuie să facă faţă intemperiilor folosirii sale şi care, pe deasupra, trebuie să o facă şi eficient. Iar asta nu e o muncă care să fie făcută de un singur om chiar dacă suficienţi manageri şi şefi văd într-un programator un fel de „ştie tot” căruia îi spune, în linii mari, că vrea o aplicaţie ca apoi programatorul, în 5 minute, să i-o înmâneze. Desigur, când cineva rezolvă probleme simple, face un proiect pentru sine sau are prea mult prea mult timp liber la dispoziţie şi nu suficienţi bani pentru... bere, poate să le facă pe toate, însă când e vorba să construieşti ceva util, grandios şi impresionant, ai mai multe şanse de a atinge acest scop cu o echipă pregătatită. Sau poţi lua pe rând rolul fiecăruia şi să te pui pe treabă. |
> C a p i t o l u l u r m ă t o r > |
|
Ți-a fost de ajutor ce am scris aici?
Motivul:
Hei, mersi de răspuns.
|