Se poate trece la capitolul următor cu tasta ► și se poate reveni la un capitol precedent cu tasta ◄

Mentalitate


<

C
a
p
i
t
o
l
u
l

a
n
t
e
r
i
o
r

<

Poate nu multă lume este conștientă de următorul fapt însă totul pornește de la cuvinte. Cuvântul este unitatea de bază pentru construcția acțiunilor. Nu mai știu unde era scris că trebuie să ai grijă cum gândești căci gândurile se transformă în acțiuni, și apoi acțiunile sunt cele care definesc o persoană. Nu sunt total de acord că acțiunile definesc o persoană, cum nici ceea ce spune sau gândește o persoană nu totalizează ce înseamnă o persoană.

Revenind la subiectul nostru, cuvintele au aproape o forță magică. Felul în care ne gândim față de o situația poate modifica modul în care acționăm. Să dau un exemplu: De câte ori ai spus că ceva este prea ușor sau prea greu ca să-l faci în momentul acesta? „De ce să învăț la materia asta? Durează prea mult, nu am chef și nici o nu o să știu nimic până la urmă.” Sau „La ce îmi trebuie mie să știu asta?”.

Fără să ne dăm seama am construit un mecanism care ne spune „E în regulă dacă nu faci asta” la care i-am adăugat și argumente. Cum poți să combați ceva care este, pe deasupra, și argumentat. Rezultatul e că ne face să ne simțim bine și ne scapă de o treabă.

Însă relația cuvinte - stare de spirit e foarte strânsă. Când avem ceva de făcut ce nu ne place și găsim și un argument de ce nu l-am face ca apoi să ne simțim bine, atunci e valabila și inversa. Putem găsi un argument de ce am face acel lucru și tot ne vom simți bine.

Adevărul este că nu sentimentele ne conduc pe noi, ci noi ne conducem propriile sentimente. „Cum adică?!” ar întreba cineva. Să luăm exemplul unui banc:

Un pescar prinsese un pește și în momentul când îl pregătea să-l ducă acasă trecu pe lângă el un om de afaceri. Văzându-l, se gândi să-i dea un sfat:

- Știi că dacă ai folosi două undițe ai putea prinde doi pești. Unul l-ai putea mânca și pe celălalt să-l vinzi, spusese omul la costum.

- De ce? întrebă surprins pescarul.

- Păi din banii pe care îi faci vânzând al doilea peste, poți să iei o a treia undiță și tot așa poți ajunge la 100. Iar apoi din vânzări poți să îți deschizi o fabrică de conserve.

- De ce? insistă pescarul.

- Păi dacă ai afacerea ta, vei fi pe picioarele proprii și cu o afacere care merge bine o să poți sta liniștit.

La care pescarul scărpinându-se mirat, răspunse:

- Păi sunt liniștit și acuma.

Cel mai răvnit sentiment, fericirea, este de fapt starea de bază de la care pornim. Suntem toți fericiți. Faptul că lucrul acesta nu pare să fie prezent în viața tuturor provine din modul de gândire și cuvintele pe care le alegem. „Trebuie să învăț mai întâi.” sau „Ca să fiu o persoană de succes trebuie să am banii mei și lumea să mă cunoască”. Putem presupune că ai acestea. Ai 3 din cele mai râvnite mașini, o casă imensă și o curte în care poți ține o localitate întreagă. Indiferent cât de mult o persoană se poate extinde, nu poate fi decât într-un singur loc la un moment dat.

Și apoi cum te-ai relaxa având toate acestea? Probabil vei asculta muzică stând într-un fotoliu sau uitându-te la televizor. Sau povestind cu prietenii. Dar stai! Chestiile astea le poți face chiar acuma. Poți sta întins ascultând muzica chiar în clipa aceasta, dacă nu deja o faci.

Fiindcă sentimentele pot fi manipulate ușor prin cuvinte, putem face un alt exercițiu. E doar o inversare. Să zicem că te gândești „O să fiu fericit când ... va fi ziua mea că voi primi cadouri și voi ieși în oraș.” Hai să inversăm ordinea: „Sunt fericit acuma și fiindcă sunt, de ziua mea o să ieșim în oraș și o să primesc multe cadouri”. Pur și simplu schimbând ordinea cuvintelor, putem schimba felul cum ne percepem și percepem realitatea înconjurătoare.

Și ce treabă are asta cu programarea?

Acest lucru are de-a face cu toate părțile vieții fiecăruia. Că aici e vorba de programare e doar o particularize are celor descrise mai sus. A învăța să programezi și a te perfecționa consumă timp și uneori este chiar obositor. Dacă te gândești că vrei o soluție cât mai repede, atunci mintea ta va face în așa fel încât va sări peste 99% din ceea ce citești și până la urmă nu vei învăța nimic.

Dacă te gândești că în următoarele 5 minute o să fii atent la ceva (și apoi ce sunt 5 minute?), mintea ta se va conforma cerinței. Este chiar atât de simplu.

Sunt multe de spus despre felul cum poți folosi cuvintele în ajutorul tău însă prefer să vorbesc despre programare mai mult decât psihologie. Totuși...

Gândește pozitiv!


>

C
a
p
i
t
o
l
u
l

u
r
m
ă
t
o
r

>

Ți-a fost de ajutor ce am scris aici?
Hei, mersi de răspuns.