De ce este scump RCA-ul pentru tineri?

În multele discuții despre de ce e RCA-ul se scumpește așa de mult (mai ales pentru tineri), am auzit tot felul de păreri, majoritatea total rupte de realitate.

Care sunt motivele pentru care RCA-ul e scump?

1. Mașinile sunt în euro, asigurarea RCA e în lei. Simplu. Majoritatea mașinilor sunt luate la mâna a doua și prețul lor e poate la 25% din valoarea inițială. Însă când e să-ți repari mașina, piesele sunt noi. Când mașina mea a fost lovită, costurile pentru o capotă, un far, o aripă (plus vasul de lichid de parbriz) și câteva bare a fost de peste 12 000 de lei. La care am mai plătit încă vreo 1 500 de lei alte lucruri care au apărut pe urmă.

Reparația mașinii a costat mai mult de jumătate din prețul pe care am dat pe ea. La o adică mai puneam ceva bani și îmi luam alta, la mâna a doua, mai bună.

2. Au loc multe accidente. Sunt pline ziarele online de știri cu accidente grave și care împlică multe mașini din vina șoferilor grăbiți și care întră pe contra-sens. Iar pe lângă astea sunt micile accidente care nu sunt atât de vizibile. Însă pentru societățile de asigurare ele întră în calcul. Accidentul meu nu a apărut nicăieri în presă, la 112 a zis să fac amiabilă și mi-a închis, iar singurul om deranjat a fost un taxiu din spatele meu, care m-a ocolit și a plecat mai departe. Însă cineva a plătit peste 12 000 de lei.

De ce trebuie să plătească tinerii un RCA mai scump chiar dacă nu fac accidente?

Despre asta nimeni nu a vorbit. RCA-ul e o asigurare și ca orice asigurare ce acoperă un risc, acest risc trebuie să fie prevăzut/predeterminat.

Să explic situația în care plăteși un RCA scump doar după ce faci un accident:

Să zicem că fiind tânăr RCA-ul e vreo 400 de lei pe an. Conduci fără să produci accidente, e ok, plătești un RCA tot așa de mic, sau mai mic. Faci un accident, ți se scumpește RCA-ul la 2 000 de lei.

Varianta 1: În acel moment zici că, gata, anul viitor pleci la altă firmă de asigurare. Păi firma la care ai fost asigurat rămâne să plătească daunele și cu ăia 400 de lei, iar firma cealaltă primește ăia 2 000 de lei că tu ai produs accidente. Îi dă firma asta banii la prima firmă? Nu!

Varianta 2: Îți bagi picioarele în condus și mașină și 5 ani de zile (sau restul vieții) nu mai conduci și nu mai plătești nici un RCA. Firma trebuie să plătească daunele, bani nu mai primește de la tine și nu te poate forța. Pentru că tu ai avut un contract prin care ei te asigură prin produsul RCA și tu te obligi să le dai ăia 400 de lei. Ai plătit asigurarea RCA, s-a încheiat perioadă, pa! Nu mai ai nici o obligație față de ei. Și nu te pot obliga să plătești alți bani.

Concluzia: Nu se poate face plata după ce faci un accident. Nu se poate. Se face o estimare a riscului și dacă ieși ca o persoană riscantă, plătești pentru asta.

De ce s-a tot ieftinit RCA-ul până la momentul în care unele firme pierdeau bani și nu mai plăteau daunele?

Asta e ceva despre care, de asemenea, nu am auzit nimic.

Domeniul asigurărilor RCA este unul foarte mic și foarte prost ca și profitabilitate. Când unele firme de asigurări au venit pe piața românească au zis:

„Măi, avem un număr mare de clienți cu asigurări complexe. Vrem să fim și în România. Ok. Putem să plătim 200 000 de euro la ProTV sau altă televiziune și ne facem reclamă. Sau putem să ne băgăm și noi că facem RCA-uri. Le dăm ieftin. Ieșim în pierdere, nu contează. Lumea află de noi, nu dăm 200 000 de euro per televiziune ca reclamă și efectul e același: lumea aude de noi. Hai să facem!”

Și așa au făcut. S-au băgat pe piața RCA-ului și au vândut asigurări de astea, RCA, la preț derizoriu. Firmele care își duceau traiul în mare parte din RCA s-au văzut obligate să reducă și ele prețul că, deh, pierdeau clienți. Numai că firmele mari puteau să iasă în pierdere că ce pierdeau pe RCA nu era nici 1% din banii pe care îi câștigau din restul asigurărilor, pe când ăia mai mici pierdeau bani pe bune și au intrat unde știm că se află acum.

Și ce s-a întâmplat de toți au scumpit și scumpesc RCA-ul (mai ales pentru tineri)?

Ce să se întâmple? Autoritatea aia leneșă s-a „sesizat” și a spus că așa nu se poate. RCA-ul trebuie să fie pe măsura daunelor. Firmelor mari li s-a fâlfâit, iar alea mici, care au mai rezistat, au putut să respire și ușor vor ieși din rahat.

Concluzia pentru RCA-ul vieții

Indiferent de ce scheme au loc în spate, motivul numărul 1 este numărul mare de accidente produse de oameni sub o anumită vârstă. Indiferent: dacă nu ar fi accidente, nici asigurările nu ar fi de ordinul 600 – 2000 de lei pe an. Punct. Lăcomia corporatistă este infinit mai mică decât ignoranța șoferilor. Îi întâlnesc în fiecare zi în trafic și 90% nu semnalizează, nu acordă prioritate, merg cu viteze mari, poartă ochelari de soare deși afară e înnorat și țin volanul cu o mână și și aia pusă în vârful volanului, etc.

Acum tinerii își fac RCA pe părinți, bunici, pisici, Bulgaria. Nu contează. Statistica va ajunge din urmă și daunele vor trebui plătite. Că durează mult, că se fac tot felul de tergiversări, toate astea sunt conform legilor. Dacă legea zice că firma are termen 3 luni să îți plătească, 3 luni o să te lungească cu vorba, dar dacă nu găsește motiv legal să nu dea banii, ți va da.

Sau dacă omul e fraier și firma știe 100% că va accepta orice minciuni îi zice cu risc 0 să fie dați în judecată, o va face. Prețul democrației este vigilența permanentă.

Cât timp prețul mașinilor va fi în euro și va fi mare, și cât timp tinerii vor face accidente, asigurarea asta RCA va fi scumpă. Atât.

2 thoughts on “De ce este scump RCA-ul pentru tineri?

  1. Pingback: Cât costă un kilowatt (kw) energie electrică 2014 | City Rant

  2. Pingback: Preţ metru cub de gaz (2015) | City Rant

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *